Oprea, o victimă între imbecilitate şi naivitate...

Răsfoiam presa şi căutam informaţiile legate de alegerile pentru Primăria Iaşi: desfăşurare, deznodământ, reacţii şi declaraţii la cald. Am rămas extrem de surprins în momentul în care am citit, negru pe alb, declaraţia candidatului învins, Dumitru Oprea. O reacţie de politician imbecil, care nu ştie să piardă: „asistaţii sociali sunt cei care hotărăsc soarta Iaşului... eu deschideam poarta investitorilor, alţii deschid poarta miilor de asistaţi sociali.”
În primul rând, cunosc persoane din tot spectrul social, de la şomeri şi muncitori simpli până la multimilionari în euro, sau de la semianalfabeţi până la intelectuali care l-au susţinut (financiar sau moral, după caz) şi votat pe Gheorghe Nichita. La fel cum cunosc şi persoane cu posibilităţi reduse financiare şi intelectuale care l-au votat pe Dumitru Oprea. Incercarea insinuării că electoratul lui Nichita este unul modest intelectual şi finaciar, iar cel al lui Oprea este format din intelectuali, afacerişti şi elite, este total eronată. Ba chiar tradează aroganţa şi aerele de superioritate faţă de muritorii de rând pe care şi le dă candidatul Dumitru Oprea. Adică un fel de hitlerism modern. Iar confirmarea acestei atitudini a candidatului Oprea este data şi aducerea întregului electorat a lui Nichita la nivelul de asistaţi sociali, în contextul prezentării acestei categorii sociale în sens peiorativ.
În al doilea rând, dacă ar fi adevărat, şi ce dacă asistaţii sociali ar hotărî viitorul Iaşului! Ei nu sunt oameni? Nu au voie la o opinie? În România nu au voie să existe şi astfel de categorii sociale? Ar trebui să-i exterminăm, cum făcea Hitler, sau să le interzicem drepturile? Asta e politica dumneavoastră, domnule Oprea?
În al treilea rând, judecând după raţionamentul candidatului Oprea, în caz că acesta ieşea primar, înseamnă că viitorul Iaşului ar fi fost decis de curve, puşcăriaşi şi infractori? Răspunsul e cotegoric: NU! Ceea ce cred eu despre acest deznodământ este o diferenţă de nuanţă. Adică, Nichita nu a câştigat alegerile, ci Oprea le-a pierdut, iar diferenţa la vot nu au făcut-o asistaţii social, ci clanul Schrotter-Ionescu.
Ura şi înverşunarea de care au dat dovadă clanul Schrotter-Ionescu în această campanie a dat de gândit multor persoane. Iar modul prin care modista Irina Schrotter l-a confiscat pe candidatul Dumitru Oprea, l-a manipulat şi l-a condus după bunul ei plac pe toata durata acestei campanii, a făcut ca membrilor şi simpatizanţilor PD-L, care vedeau în Oprea un salvator, să le fie lehamite. În realitate, candidatul Dumitru Oprea a fost transformat, prin perversitate şi vicleşug, dintr-o soluţie/alternativă viabilă la problemele ieşenilor într-un instrument de parvenire a rechinilor imobiliari Zaharia Schrotter şi Sorin Ionescu. Dintr-o luptă politică pe idei şi proiecte, bătălia electorală a devenit războiul personal al soţilor Schrotter cu Gheorghe Nichita. Monopolizarea discursului public de către Irina Schrotter, marginalizarea unor voci care şi-au făcut nume prin poziţia anti-Nichita timp de patru ani (Daniel Oajdea, Tiberiu Brăilean), precum şi înlăturarea din staful de campanie atât a echipei lui Cârlan, dar şi a unor oameni apropiati lui Dumitru Oprea, au făcut ca PD-L să piardă această bătălie. Sau mai bine zis, nu este eşecul PDL-ului, ci al clanului Schrotter-Ionescu. In aceasta campanie nu a fost niciodată bătălia PDL-ului ci a soţilor Schrotter. Iar în acest context, Dumitru Oprea nu a fost decât o victimă a propriei naivităţi şi aroganţe. Când va reuşi să treacă dincolo de aparenţe, să vadă cu adevărat realităţile din jur, să inveţe din greşeli şi să înveţe să piardă, poate că Dumitru Oprea va deveni cu adevărat politician. Dar până atunci, rămâne cum am stabilit. În titlu...